Piometrul – Infecția piometrală

Piometrul reprezinta o acumulare de material purulent in uter. Acest fenomen se produce datorita unor dezechilibre hormonale care debuteaza in perioada de estru (calduri) si constau in persistenta secretiei de progesterone, induse de cauze endogene (care tin de organismul propriu) sau exogene, de exemplu prin administrarea preparatelor hormonale in perioada de calduri cu scopul de a intrerupe aceasta perioada si a scoate in mod fortat femela din estru. In prima faza se produce o hiperplazie a mucoasei uterine (crestere in volum si ingrosare) ca urmare a expunerii intensive la progesteron (progesteronemie) ceea ce creaza un mediu propice pentru colonizarea cu bacterii. Aceste bacterii ajung cel mai frecvent in uter pe cale ascendenta de la nivelul vaginului, din exterior sau de la nivelul vezicii urinare in perioada de calduri in care dominant este estrogenul sub influenta caruia cervixul este deschis. Odata incheiata perioada de calduri, estrogenul este inlocuit cu progesteron, care inchide si sigileaza cervixul, asa incat continutul intrauterin este izolat. Daca acest continut este reprezentat de bacterii, acestea vor incepe sa se dezvolte intens, avand ca substrat mucoasa uterine foarte permeabila si hranitoare. In absenta bacteriilor, puroil care se acumuleaza in uter este aseptic si este format doar din celulele de aparare ale sistemului imunitar si celulele proprii ale mucoasei tractusului genital, care au murit si constituie detritus celular necrotic. Acest tip de puroi aseptic se acumuleaza in continuu sub influenta procesului hormonal aflat in desfasurare. Este important sa facem diferenta intre piometrul septic sic el aseptic pentru ca acest lucru va face diferenta in protocolul terapeutic bazat sau nu pe antibioterapie.

Uneori, cervixul se deschide si permite continutului purulent sa fie evacuat, ocazie cu care proprietarul observa scurgeri anormale si abundente la nivelul vulvei. Acest fenomen se numeste “piometru cu cervix deschis” si este varianta favorabila pentru ca pacientul este adus la medic de cele mai multe ori la timp.

Alteori insa, cervixul ramane inchis si continutul uterin nu se poate evacua. Bacteriile se dezvolta excesiv, cantitatea de puroi care se acumuleaza este din ce in ce mai mare, provoaca distensia uterului si subtierea excesiva a peretilor acestuia, acestia se perforeaza spontan datorita presiunii interioare si puroiul se revarsa in cavitatea abdominala provocand complicatii grave ca peritonita si socul septic. Aceste situatii sunt considerate extrem de grave si pun in pericol real viata pacientei.

Simptomele acestei afectiuni in absenta scurgerilor vulvare pot fi variate: stare de apatie mai mult sau mai putin intensa, inapetenta (lipsa poftei de mancare), depresie, letargie, polidipsie (sete accentuate), poliurie (urinari frecvente cu sau fara cantitati mari de urina), vome, diaree, distensie abdominala (aspectul de abdomen marit in volum), febra, pana la starea se soc in cazuri severe.

In momentul suspectarii de catre medic al acestei afectiuni, va vor fi recomandate o serie de investigatii, de tipul analizelor de sange si eventual examene paraclinice de tipul ecografiei si radiografiilor. Acestea au ca scop stabilirea cat mai aproape de adevar a statusului pacientei in sensul stabilirii gradului de afectare al intregului organism si a gravitatii bolii. In stadiu incipient, afectiunea poate fi limitata si tratata in timp scurt, de 2-3 zile, dar daca gradul de afectare al organismului este intens, tratamentul poate devenii o lupa contra cronometru cu mecanismele fiziopatologice.

Odata diagnosticat, piometrul poate fi abordat in doua moduri: cu tratament medicamentos, posibil dar nerecomandat doar in cazul piometrului cu cervix deschis, sau cu tratament chirurgical, obligatoriu in cazul piometrului cu cervix inchis si preferabil chiar si in cazul celui cu cervix deschis.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de antipiretice, antibiotice si hormoni, fluidoterapie, analgezice in principal. De retinut insa ca scopul tratamentului este de a impiedica evolutia infectiei si de a o elimina, de a “steriliza” practic uterul si a preveni raspandirea infectiei, cee ace este de cele mai multe ori imposibil. Printre putinele indicatii ale tratamentului medicamentos si cu conditia tratarii unei infectii care evolueaza cu cervixul deschis, este situatia tratarii unei femele cu valoare chinologica mare si care nu se doreste a fi exclusa de la reproductie. Toate celelalte situatii impun tratamentul chirurgical care inseamna abordarea terapeutica prin interventia chirurgicala de ovariohisterectomie. Tratamentul chirurgical nu inseamna ca prin interventia chirurgicala se exclude tratamentul medicamentos, acesta este absolut necesar in oricare dintre situatii.

Riscurile si complicatiile infectiei piometrale sunt cele care vor indica prognosticul si evolutia bolii. Femelele in varsta sau aflate intr-o stare de intretinere precara, bolile preexistente (diabetul, insuficienta renala, alte boli cronice) vor agrava evolutia si prelungi perioada de boala. Mecanismele fizopatologice sunt complexe si se desfasoara la nivelul intregului organism, nu doar la nivelul organului afectat, respective uterul. Proprietarul trebuie sa inteleaga acest aspect pentru a putea accepta si gestiona situatia medicala prin care animalul sau trece. Infectia de la nivelul uterului traverseaza peretele uterin atat in mod direct, prin perforarea lui si raspandirea la nivelul intregului abdomen, cat si prin resorbtie in sange si in acest mod raspandirea la distanta. Asa se explica instalarea septicemiei si respectiv a socului distributiv sau hipovolemic. Puroiul reprezinta de fapt o cantiate imensa de celule moarte, atat bacterii cat si celulele proprii organismului, cu rol de aparare impotriva invaziei infectiei: leucocite, trombocite, globule rosii. Imaginati-va fiecare celula de acest tip ca fiind un cadavru minuscul. Organismul este nevoit sa scape de aceste cadavre si isi pune in miscare toate mecanismele de aparare si epurare disponibile. Astfel apar consecinte ca leucocitoza (un numar foarte mare de celule albe, leucocite, aruncate in circulatia sistemica), trombocitopenia (scaderea numarului de trombocite, celule implicate in fenomenele de coagulare ale sangelui), anemia, (un numar mare de globule rosii care mor datorita toxinelor eliminate de bacterii), cresteri ale ureei si creatininei (markeri renali) ca urmare a efortului rinichilor de a epura toxinele generate de infectie, hipoproteinemia, o scadere (dramatica uneori) a nivelului de proteine din organism, cresterea enzimelor hepatice care dovedesc efortul ficatului de a metaboliza toxinele generate de infectie, hipoglicemie, alterari ale fenomenelor de coagulare ale sangelui prin afectarea factorilor de coagulare: protrombina si timpul de activare al protrombinei, fibrinogenul, etc. Dificultatea de a trata aceasta afectiune vine de fapt din efortul de a contracara aceste fenomene, nu din eliminarea propriuzisa a infectiei. Optarea pentru interventia chirurgicala, esentiala dealtfel, face posibila eliminarea in timp foarte scurt a focarului de infectie initial si care genereaza in mod continuu, cu fiecare ora care trece, toxine. Dar dupa eliminarea rezervorului principal de infectie, provocarea consta in contracarearea tuturor efectelor pe care aceasta infectie le-a generat la nivelul intregului organism. In aceasta etapa este esential sa:

• Instituim rapid tratamentul, adecvat si adaptat situatiei fecarei paciente in parte.Perfuzarea intensa si rationala poate fi cheia unui tratament eficient
• Adminstrarea de antibiotice cu spectru larg dar adaptat situatiei medicale individuale
• Monitorizarea permanenta a pacientei aflate in stare critica, uneori acest lucru insemnand reevaluarea constantelor zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi
• Adaptarea tratamentului la fiecare schimbare a situatiei medicale
• Administrarea de analgezice care sa indeparteze durerea si sa confere pacientei cat mai mult confort
• Abordarea temeinica a situatiilor critice prin recurgerea la terapii speciale, de exemplu dializa peritoneala, administrarea de plasma si/sau transfuzii de sange, suplimentarea cu oxigen, albumina, medicatie specifica si individuala la nevoie
• Spitalizarea pacientei si mentinerea sub supraveghere medicala permanenta pana la depasirea fazelor critice atunci cand este cazul

In concluzie, ce trebuie retinut este faptul ca desi este o afectiune foarte frecventa, ea trebuie inteleasa la nivel de patologie severa, cu evolutie potential letala in multe cazuri si tratata “agresiv” avand in vedere caracterul perfid al bolii si potentialul de agravare rapida.